Citirea pe diagonală
Călin Dragoman
[TEXT: 500 cuvinte]
[LECTURĂ: aprox. 2 min. cu viteza 250 cpm.]
Citirea pe diagonală și comparația cu citirea optimizată
Aproape de fiecare dată când am întrebat pe cineva ce știe despre citirea rapidă am primit acest răspuns: „citirea pe diagonală”. Am pus ghilimele pentru că expresia aceasta este cel mai des folosită pentru a descrie citirea rapidă. Totuși, nu este vorba de fiecare dată despre o citire pe diagonală propriu-zisă!
În spatele acestei „citiri pe diagonală” se ascunde speranța unei tehnici miraculoase, care să ne permită să sărim printr-un text și să extragem astfel esența din el. Din lipsă de timp această promisiune este foarte atrăgătoare.

Ce se ascunde în spatele „citirii pe diagonală”?”
În esență, o serie de tehnici.
Aceste tehnici sunt destinate parcurgerii incomplete a textelor pentru a încerca să se extragă informația esențială din ele.
Una din aceste tehnici chiar așa se numește, citirea pe diagonală.
Există și o versiune mai complexă a ei, citirea în Z.
Sau, o altă tehnică, diferită de citirea pe diagonală, este citire în F.
Desigur, mai sunt și alte asemenea tehnici. Oricine își poate imagina și folosi o astfel de tehnică pe care să o folosească conform cu posibilitățile și așteptările proprii.
Prin comparație, citirea optimizată este o deprindere proprie.
Principalul avantaj al acestor tehnici este parcurgerea mai rapidă a textelor. Principalul dezavantaj este că textele sunt parcurse incomplet. De aici rezultă și lacunele mari legate de înțelegerea și asimilarea informației din texte. Prin comparație, citirea rapidă optimizată este o deprindere proprie. Ea îți permite să citești mult mai rapid și COMPLET orice text dar și să asimilezi mai eficient informația citită. Așa economisești și timp prețios, când citești.
Însă, citirea pe diagonală are utilitatea ei. Atunci când vrem să decidem dacă ne este util să citim un text, mai ales dacă textul este de până la 30-40 de pagini, o astfel de tehnică ne ajută să-l parcurgem rapid și să ne dăm seama dacă informația conținută în el ne este utilă sau nu. Apoi putem să-l citim uzual și complet.
Sau, dacă ne-am format deja deprinderea de citire optimizată, îl vom citi mult mai repede și mai eficient.
Dacă, atunci când citim, aplicăm tehnici de tip „citire pe diagonală” asta NU ne va ajuta să ne formăm deprinderea de citire rapidă optimizată. Însă dacă am învățat și folosim deja citirea optimizată asta ne va ajuta și să aplică mult mai repede și mai eficient și tehnicile de tip „citire pe diagonală”.
AICI găsești și alte informații interesante despre acest subiect.

Argumente pentru citirea optimizată
Atunci când citim, viteza cu care gândim este limitată la viteza cu care citim, care este și ea limitată de viteza de mișcare a corzilor vocale.

Statistica performanței la citire
250 cuvinte pe minut este viteza de citire uzuală de la care, cei mai mulți dintre noi, începem să învățăm citirea optimizată.

Creșterea performanței la citire
Cheia succesului cu programele SpeeRead este instruirea sistematică, 20-30 de minute de instruire pe zi, timp de aproximativ o lună.

Și așa a apărut succesul „peste noapte”, după 5 ani
Secrete. Algoritmi. Formule de succes. Toate „validate”, toate emise de „experți”.