ACEL MOMENT CÂND AI FLUTURI ÎN MINTE

Ambianța perfectă

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în tine atunci când citești o carte? Când ochii tăi se plimbă peste cuvinte și mintea ta pătrunde cu încredere printre filele pe care le descoperă cuvânt cu cuvânt, frază cu frază?

O faci doar în momentele oportune. De obicei, dimineața sau seara. De cele mai multe ori, seara. Totul trebuie să fie perfect. Pentru carte te pregătești dinainte. Poate să fie într-un fotoliu comod, lângă un șemineu. Poate să fie într-o cadă plină cu spumă, alături de o lumânare și un pahar de vin. Sau, dacă ai curaj, poate fi în locuri mai ciudate, precum un autobuz, metrou, o bancă într-un parc sau la coadă la pâine.

Cel mai bine e, totuși, în intimitate. Când în jur e liniște. Când nu există claxoane, televizoare, voci deranjante.

Când lumina e perfectă. Nici prea puternică, nici prea slabă. O lumină caldă, ca un asfințit pe plajă la Vama Veche.

Temperatura ambientală e și ea importantă. Să nu fie prea cald, să nu fie prea frig. Să fie atât cât trebuie încât să simți temperatura din jur ca pe o îmbrățișare.

Locul. Așa cum ai un loc de mâncat, unul de spălat, unul de dormit, așa ai și un loc de citit. Poate fi în oricare din spațiile de mai sus. Dar cel mai bine e când are un culcuș al lui. Când te așezi să citești, știi că urmează să pleci puțin de aici. Să mergi într-o lume nouă, așa că locul în care îți rămâne trupul trebuie să fie cât mai sigur.

Ai tot ce îți trebuie. Liniște, lumină, temperatură, spațiu. Fiecare simț îți este așezat la locul lui. Aerul e curat, pielea îți e caldă și atinsă plăcut. Ochii se opresc pe copertă.

Prima atingere

Primul lucru pe care îl faci înainte să deschizi o carte, e să-i atingi coperțile. Întâi, atunci când îi simți cotorul ca să o scoți din bibliotecă. Apoi, când o așezi în brațele tale. Întotdeauna vei simți că e puțin mai rece decât tine, de parcă nu te-ar vrea acolo, de parcă nu ar avea încredere deplină să se deschidă în fața ta. De parcă s-ar opune. În acel moment, între tine și cuvintele pe care urmează să le întâlnești, intervine un mic conflict. Ele se opun puțin, tu insiști. E totul atât de bine încât răceala filelor te lasă rece. Încet, temperaturile voastre se reglează. Vă întâlniți la mijloc. Îi oferi puțină căldură, ea îți oferă puțină răceală adunată între filele sale.

După ce îți treci degetele peste copertă, degetele tale se agață de marginile ei, moment în care o deschizi ușor. În fața ta apare titlul. E un salut, salutul cărții care, în sfârșit, te invită înăuntru. Primul pas a trecut. Prima atingere a fost perfectă. Acum vă înțelegeți, sunteți pregătiți să mergeți mai departe.

Primul sărut

Ai pus degetul, ai atins fila și ai dat prima pagină. În fața ochilor tăi se desfășoară sute de litere. Le vezi pe toate așezate pe foaie. Alăturarea de litere formează cuvinte. Cuvintele formează propoziții. Sunt toate de lungimi diferite, despărțite prin pauze.
Pauzele dintre cuvinte formează pe foaie forme ciudate. Parcă sunt formele unui trup frumos. În jur, lumea e tot mai măruntă. Camera în care te afli dispare. Rămâne doar lumina caldă și primul cuvânt de pe pagină.

Prima îmbrățișare

În momentul în care ochii tăi întâlnesc cuvintele, are loc o excitare mentală. Acum, în jur nu mai e nimic. Simțurile îți sunt excitate la maxim. Prima propoziție formează prima imagine. Apoi a doua, a treia. Mintea ta e inundată de endorfine. Îi place. Se hrănește. După o pagină, ești deja transpus cu totul în lumea imaginară formată de echipa ochi-minte. Tresari atunci când cartea îți spune să tresari. Zâmbești atunci când îți spune o glumă bună. Te strâmbi atunci când nu îți convine. E momentul în care cuvintele au preluat controlul. Plutești exact acolo unde te poartă frazele. Nu ieși de acolo sub nicio formă. Nici nu ai de ce. E cald. E bine. Îți place. Ai vrea să nu se mai termine niciodată

Te-a prins!

O carte bună te poate prinde în mrejele sale atât de strâns încât să pierzi noțiunea timpului. Te poate atrage, excita, debusola atât de mult încât să pierzi nopți, doar ca să o ai. Îți poate schimba complet valorile, concepțiile, trăirile. Poate fi atât de intensă încât să îți schimbe destinul. În momentul în care ai deschis-o, cartea aceea bună se dăruiește cu totul ție. Pentru ea nu există altcineva în acel moment. E acolo să fie doar a ta, să îți ofere exact ce îți lipsește în acel moment.
E amuzantă atunci când ai nevoie. E un sfat bun atunci când ești în impas. E o lume fantastică atunci când ți-e dor sa visezi. E ghid atunci când nu te descurci. E un umăr cald și îmbrățișare atunci când vrei să te descarci. Și mai presus de orice, e filmul al cărui regizor ești tu. Și pentru care de fiecare dată primești Oscarul.

Despărțire, dar doar pe moment

De carte nu te desparți oricum. Așa cum te-ai pregătit intens să o primești în mâinile tale, așa trebuie să te pregătești și pentru plecare.

Încet, mintea ta se rupe de lumea în care a poposit "vreme de câteva pagini". Degetele tale se opresc din mângâiat litere. Ochii nu mai fug pe formele trupului desenat de pauzele dintre cuvinte. Atingi din nou coperta și lași paginile să se atingă, să se cuprindă într-o îmbrățișare. Acum e închisă. Cuvintele sunt tot acolo, te așteaptă și mâine. O iei protector și o introduci la locul ei, în bibliotecă. La final, cu coada ochiului, te mai oprești puțin asupra titlului scris pe cotor. În mintea ta rămân vii frânturi din filmul pe care tocmai l-ai regizat. Personajele încă se joacă, îți lasă mintea să curgă, îți stârnesc curiozitatea.

Oare cum va fi întâlnirea de mâine cu cartea?